
Ajungi la o conferință, te așezi la o masă, saluți și imediat, cineva se simte responsabil să scoată cărțile de vizită și să le împartă conștiincios în jurul mesei. Așa că te simți obligat/ă, la rândul tău, să le scoți pe ale tale, deși cam cu reticență. Schimbați politicos câteva cuvinte. De genul “Asigurări? Cum merge business-ul în perioada asta? Serios? Asta e bine, nu? Că e pe creștere. Wow, o schimbare de mentalitate la clientul român… Interesant…” Apoi începe evenimentul. Pe parcurs, mai ieși din sală, întâlnești cunoscuți, schimbi o vorbă… Între timp ai și uitat cu cine ai stat la masă. Și la final, te-ai ales cu câteva cărți de vizită care nu îți spun mai nimic. Și cu câteva cărți de vizită lipsă.
Într-un caz fericit, scrii a doua zi un mesaj de follow up. Și nu îți răspunde nimeni. Sau, dacă îți răspunde, e cam fără finalitate. Veșnicul “să ieșim într-o zi la o cafea”. Asta în cazul în care invitația vine la pachet cu o ofertă de vânzări, pentru că și oamenii de aseară tot la vânătoare de cărți de vizită erau…
Vi se pare cunoscut scenariul ăsta?
Despre networking se scrie și se vorbește aproape zilnic. Organizatorii de evenimente îți vor pune pe masă beneficiile proiectelor lor, cu oportunitatea neprețuită de business development la loc de cinste. Adesea ne trimitem colegii la “identificare de potențiali clienți”. Îi vedem ușor prin mulțime. Sunt participanții aceia stingheri, care aplică tehnicile “ca la carte”, uitând să se relaxeze și ratând “momentul”, pentru că sunt atenți la pădure și nu văd copacii.
Nu spune nimeni că networkingul este ușor. Nici măcar cei care îl au “în sânge”. Nici cei care scriu cărți despre asta. Adevărul este că, oricâte reguli și secrete am stăpâni, dacă nu vine de la sine, va fi întotdeauna o corvoadă, o sarcină de serviciu.
Lucrurile ar fi mai simple dacă ne-am aduce aminte că socializarea este, totuși, socializare indiferent de context – fie că e la bere, după serviciu, fie că este la o conferință de afaceri. Și se bazează pe reciprocitate.
Cartea de vizită ar trebui să fie pasul 2, după ce ai trecut de politețurile incipiente, gen vreme, trafic și cu ce te ocupi. Odată ce ai reperat oportunitatea, schimbul vine natural. (Și chiar dacă nu există oportunitate, măcar vei avea repere care să îți amintească de X-ulescu peste câteva luni). Plus, cel mai important, nu îl vei fi “obligat” să îți dea cartea de vizită, ca gest de reciprocitate la propria-ți bunăvoința.
Nu îți mai împrăștia cărțile de vizită cu ușurință. Fă-l pe cel din fața ta să ți-o ceară! Pentru că ați povestit puțin, pentru că l-ai făcut curios/ curioasă, pentru că aveți șanse reale să lucrați împreună. Altfel, va deveni și el (sau ea) doar o altă carte de vizită arhivată într-un rolodex, un anonim care nu îți spune nimic, o adresă de email adăugată la lista de newsletter. Și tu la fel.