„Șeful nu trebuie să știe că lucrez la brandul meu personal”

Publicat de pe Jan 23, 2015 | 0 comentarii

„Șeful nu trebuie să știe că lucrez la brandul meu personal”

Context: Am invitat câteva persoane care au participat la cursurile de branding personal să mă ajute cu o impresie, în vederea publicării pe site-ul de față, ca referință pentru alți potențiali participanți. (O practica obișnuită de marketing și poate una dintre cele mai convingătoare pentru cei care nu te cunosc).

O perspectivă: Ce-a ieșit veți vedea curând. Textul de față este despre ceea ce n-a ieșit. Mai precis, despre cele câteva refuzuri care m-au pus pe gânduri, pentru că au sunat aproximativ așa: „(…) Îți mulțumesc că te-ai gândit la mine, dar sunt nevoit/ă să spun pas. Momentan, n-aș vrea să îmi manifest public interesul de a lucra la brandul meu personal. Nu cred că șeful meu ar aprecia asta”.

Eu cred că șefii sunt primii care ar trebui să își încurajeze oamenii să lucreze la propria imagine. Pentru un angajat, brandul personal bine construit înseamnă încredere în sine, credibilitate profesională, abilități îmbunătățite de vânzare, respect și cooperare în echipă, obiective de business și KPIs atinse, așteptări îndeplinite și clienți fericiți. (Cam tot ce include un manager în evaluările anuale și planurile de carieră ale subalternilor). Desigur, mai înseamnă ascensiune profesională și riscul ca, la un moment dat, un subaltern cu un brand șlefuit să își eclipseze șeful sau să atragă atenția concurenței.

Piața programelor de dezvoltare personală a crescut vizibil în ultimii ani, ca reacție directă la cerere. Tot mai mulți oameni simt nevoia să învețe mai multe despre ei și despre ceilalți, fiind dispuși să caute și să își plătească singuri astfel de cursuri.

Ajută și diminuarea considerabilă a bugetelor de training din companii. De cele mai multe ori, „criza este principalul vinovat că nu mai sunt bani”, excepție făcând cursurile tehnice fără de care niciun angajat nu își poate face treaba la standardele de performanță stabilite.

Realitatea este că ponderea programelor soft dedicate angajaților a fost întotdeauna neglijabilă. Companiile care fac lucrurile diferit ajung subiect de știre. Cum ar fi cazul antreprenorului care își obligă angajații să citească o carte de business pe lună.

Un gând de încheiere: Indiferent de motivul din spate – buget mic, nevoie ignorată, teama de a crește succesori – dilema investiției în oameni este universală, dar are un singur răspuns. Ceea ce îmi aduce aminte de o caricatură peste care am dat mai demult pe Internet.

Un CFO și un CEO se uită îngrijorați la buget.

CFO-ul: Ce ne facem dacă investim în trainingul oamenilor și apoi ei pleacă?

CEO-ul: Ce ne facem dacă NU investim și… rămân?!

Share Button

Tu ce părere ai?

Your email address will not be published. Required fields are marked *