“Vanity, definitely my favorite sin”…

Pentru omul de comunicare, vanitatea (definită aici ca o dorință de a face impresie) este și cauză, și efect. Până la urmă, lucrăm cu un client, facem strategii, comunicăm realizări și investim bugete cu scopul final ca el, clientul, să facă impresie. Și, de ce să nu recunoaștem, ca să facem și noi impresie, la rândul nostru.

Dacă mai aveți vreun dubiu că este din ce în ce mai greu, deschideți orice site de marketing, PR sau social media. Sunt pline de statistici “alarmante”, tips & tricks, păreri mai mult sau mai puțin argumentate și liste de optimizări interminabile la platformele online de comunicare.

Toată lumea învață astăzi despre cum să monopolizezi prima pagină de căutări în Google, care sunt cele mai bune tactici de a genera maximum de engagement de la fani sau prieteni, cum să te diferențiezi și să ai un mesaj unic, etc. (Și dacă nu o faceți deja, ar trebui!)

Până și omul de comunicare se simte copleșit de acest mediu cameleonic cu care nici literatura de specialitate nu pare să țină pasul. La rândul său, (potențialul) client este de-a dreptul rătăcit și fără direcție, ca un telefon smart fără conexiune 3G.

Cazul cel mai nefericit este când 1. Compania nu are buget să își permită o agenție sau un strateg media bun și 2. ar avea multe lucruri interesante de comunicat, dar nu se pricepe. Este o situație cu care mă întâlnesc tot mai des în ultima vreme: oameni pasionați de ceea ce fac, cu proiecte frumoase și rezultate verificate, de care nu știe însă nimeni, pentru că le comunică prost.

Vestea bună este că a comunica eficient nu este chiar “rocket science”, dacă ții cont de câteva reguli de bază. Și nici nu trebuie să fii expert în marketing și comunicare pentru a le stăpâni în mod eficient. De fapt, pentru companiile din cazul descris mai sus, este chiar indicat să le cunoască și să le aplice zi de zi.

Ce uităm adesea când vorbim despre ceea ce facem este că destinatarul final este un om ca și noi – împărtășim aceeași oroare de cuvinte mari, scheme complicate și discursuri interminabile. Și, pe bune acum!, acronime clasice precum KISS, WIIFM și SWOT se traduc foarte simplu în “simplu, util și realist”.

Personal, m-au intimidat întotdeauna terminologiile pretențioase și limbajul de specialitate, într-un domeniu care se bazează, până la urmă, pe una dintre cele mai vechi abilități ale omenirii. Cu siguranță, este și un defect profesional, eu având la bază școala de jurnalism. Dar chiar și după atâția ani îmi amintesc de acei oameni aparte care mi-au spus poveștile lor sincer și cu zâmbetul pe buze.

Ați observat vreodată cum se schimbă fizionomia unui om (înflorește pur și simplu), când vorbește despre lucrurile care îi plac și care o/ îl reprezintă? Sinceritatea, bunul simț și pasiunea pot fi uneori mai eficiente decât orice tratat de PR și marketing. Fii tu însăți/ însuți când își spui povestea și audiența te-ar putea surprinde.

Cine spune că vanitatea nu poate fi o virtute? :)

PS. Am fost de curand la dezbaterea dintre un antreprenor la inceput de drum si doi manageri (de comunicare!) din corporații cu renume. N-a fost nevoie decât de cinci minute pentru ca audiența să facă diferența dintre pasiunea adevarată și discursul simplu, informat și argumentat al antreprenorului, față de rigiditatea și impersonalul cu care cei doi manageri încercau să își promoveze companiile. Ghiciți către cine s-au dus, la final, TOATE întrebările din audiență?