Alegerile de săptămâna trecută au iscat (sau au continuat, după caz) controverse aprige privind opțiunile noastre de vot, deficiențele sistemului și, invariabil, valențele morale și meritele fiecărui candidat sau partid de a fi votat.
Spun invariabil pentru că citesc de câteva zile cu mare interes toate forumurile pe care le prind și mă bucur să regăsesc într-o formă sau alta critici pertinente la adresa valorilor care îi reprezintă și pe care le-au demonstrat candidații, pe parcursul carierei lor politice și nu numai.
De exemplu, un cititor al blogului Sociollogica atrage atenția asupra valorilor individuale în contextul votului pe partid: „(…) Dacă aș fi putut vota uninominal, aș fi votat cu inima împacată (…) N-am putut… (…) este și despre valori, și despre ce au realizat oamenii aștia în viața lor… (…) nu e vorba doar despre orgolii, ci și despre valoare din păcate…”.
O altă comentatoare, de data asta pe Facebook, subliniază cu năduf că un anume politician nu are cum să o convingă, pentru că numărul multiplu de căsătorii îi anulează credibilitatea (am parafrazat citatul, din motive ușor de intuit). Logica e simplă – consecvența și integritatea din viața unei persoane indică un caracter puternic și responsabil. Din contră, instabilitatea demonstrată în mod repetat – mai ales de către cineva cu o poziție publică – retează considerabil valențele de leadership.
Istoric, ne alegem liderii cu precădere prin prisma valorilor pe care le inspiră. Însă niciunul nu mai rezistă prea mult din momentul în care apar primele dubii că n-ar fi autentic.
Nu poți să inspiri încredere în propria-ți viziune, dacă pendulezi de la o idee la alta, căutând mereu ora exactă. Nu poți să câștigi respectul echipei tale, dacă nu muncești cot la cot cu colegii tăi, din când în când; dacă nu știi să le apreciezi valoarea și nu îi ajuți să crească. Nu poți pretinde loialitate de la cei care te urmează, dacă tu însuți/ însăți îți trădezi aliații. Și cu siguranță nu îți vei atrage prea mulți prieteni dacă vei căuta întotdeauna un țap ispășitor, refuzând să îți asumi responsabilitatea pentru eșecuri.
Când vorbim despre valori, excepția nu întărește regula.
„ (…) e mai ușor să te ții de principiile tale în 100% din cazuri, decât să te ții de ele în 98% din cazuri. Granița – linia ta morală personală – este puternică pentru că nu o încalci; dacă ai găsit o justificare ca să o faci o dată, nimic nu te va opri să o faci din nou”, scrie Clayton M. Christensen în „Cum îți vei măsura viața”. „Hotărăște în ce anume crezi. Iar apoi crezi în acel lucru tot timpul!”
Și ajută-i pe ceilalți să nu se îndoiască în tine. Sum ergo non dubitas.